UTILE
Tulburarea de posesie
Tulburarea de posesie
Prin instituirea acestei infracţiuni, legiuitorul a dorit să asigure şi în plan penal, protecţie posesiei, mai precis, se asigură protecţia unei stări de fapt, respectiv a stăpânirii unui bun imobil contra oricărui act de «tulburare» a acesteia.
În acest sens, prin art. 220 din Codul Penal se incriminează fapta de: ocupare, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul ocupat. Prin urmare, legea pedepseşte orice agresiune contra posesiei săvârşită prin modalitatea ocupării, care înseamnă a lua în stăpânire în tot sau în parte un imobil al altei persoane, ori prin refuzul de a elibera un bun ce până în momentul respectiv era în mod posesia altuia.
Fapta de tulburare de posesie poate fi săvârşita de orice persoana, astfel, infracţiunea poate fi săvârşită chiar de către proprietarul bunului imobil ce formează obiectul infracţiunii, spre pildă în situaţia în care o altă persoană decât proprietarul, deţine posesia bunului (sau chiar detenţia) iar proprietarul, în pofida acestei situaţii, ocupă în parte sau în tot imobilul respectiv, iar astfel săvârşeşte fapta de tulburare de posesie.
Totodată, trebuie făcută menţiunea că, pentru a fi în prezenţă infracţiunii de tulburare de posesie, se cere ca (ocuparea) sau (refuzul) să se săvârşească – fără drept - astfel, revenind la situaţia mai sus expusă, vom preciza că dacă proprietarul – deşi titularul dreptului de proprietate - ocupă în condiţii nelegale imobilul, chiar daca detine titlu de proprietate, săvârşeşte şi această infracţiune de tulburare de posesie.
În egală măsură, se consideră tot ca fiind fără drept şi situaţia în care, fapta de ocupare a imobilului, are loc fără consimţământul posesorului sau fără aprobare prealabilă obţinută conform legii, pentru această din urmă situaţie ne vom referi la ipoteza în care o persoană se consideră proprietar al unui bun aflat în posesia altuia, astfel în mod normal chiar dacă deţine titlu de proprietate asupra respectivului bun, în puterea principiului potrivit căruia (nimănui nu-i este permis aşi face singur dreptate) pentru a redobândi posesia bunului trebuie să obţină un titlu executori de evacuare a detentorului (posesorului), prin urmare, numai astfel va putea redobândi bunul, în caz contrar, dacă va înţelege să ocupe forţat imobilul, va săvârşi infracţiunea de tulburare de posesie.
Cu privire la înţelesul noţiunii de posesie, folosită de legiuitor în descrierea faptei, aceasta, va trebui înţeleasă în sensul de stăpânire a unui bun imobil, mai departe, practica şi doctrina au ajuns la o concluzie (cei drept majoritară, nu unitară) că nu contează dacă stăpânirea bunului se realizează cu titlu legitim ori nu, aceasta, având în vedere ca prin instituirea infracţiunii de tulburare de posesie se protejează liniştita posesie, în consecinţă, este de la sine înţeles că se va bucura de protecţie orice fel de deţinere, chiar şi nelegitima.
Astfel, se ajunge la concluzia că pentru a fi săvârşită infracţiunea de tulburare de posesie, trebuie ca bunul să se fi aflat în posesia (legitimă ori nu) a persoanei vătămate, implicit legea stabileşte o situaţie premisă, astfel cum am spus, se impune a fi existat dinaintea săvârşirii faptei -posesia – ca stare de fapt, o stăpânire a bunului.
În afară de varianta tip, de săvârşire a faptei, respectiv ocuparea sau refuzul, legiuitorul la alineatul 2 şi 3 al art. 220 din Codul penal, a prevăzut alte modalităţi de săvârşire a faptei, care de această dată sunt modalităţi agravante (mai grave, pedepsite, mai aspru), respectiv: săvârşirea faptei de ocupare ori de refuz, cu violenta, ameninţare ori prin desfiinţarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare.
Mai mult, alineatul 3 al aceluiaşi articol, se prevede că dacă fapta este săvârşită de două sau mai multe persoane împreună pedeapsa va fi mai aspră (închisoare de la 3 la 15 ani).
O precizare se impune cu privire autorul faptei, respectiv aceea ca acesta se cere să fi acţionat cu intenţie, respectiv să fi voit a lua (indiferent de durată) în stăpânire bunul, fiind exclusă culpa.
Pentru tragerea la răspundere penală, nu mai este condiţionată (aşa cum în vechea reglementare se prevedea) de existenţa plângerii prealabile, astfel organele în măsură se pot şi autosesiza. Cu toate acestea, împăcarea părţilor atrage înlăturarea răspunderii penale pentru autor.
O ultima precizare se impune cu privire al diferenţa dintre infracţiunea de tulburare de posesie şi cea de violare de domiciliu, astfel, dacă în cazul violării de domiciliu fapta se realizează (se consumă) prin simpla pătrundere în locuinţa altuia, în cazul tulburării de posesie fapta de pătrundere este urmată de luarea în stăpânire a bunului, practic, se cere ca fapta să aibă o durată în timp suficientă pentru a fi considerată luare în stăpânire.
Av. Sarchizian Artin
